Stop pierderii de căldură
O fereastră reglată corespunzătort reduce pierderile de căldură
Și ferestrele au nevoie de „cauciucuri de iarnă”. Desigur, metaforic vorbind, pentru că, în cazul lor, cauciucurile se numesc chedere și nu trebuie schimbate, ci doar „calibrate”, astfel încât frigul să nu pătrundă în casă.
Partea bună este că nu trebuie să vină cineva de la service sau de la vulcanizare, pentru a face acest lucru, ci îl putem realiza chiar noi, dacă nu există probleme legate de modul în care a fost făcut montajul în perete.
Astfel, ferestrele pot fi reglate foarte ușor pentru a deveni mai etanșe, din modul vară în cel de iarnă, cu o cheie tip inbus potrivită suruburilor aflate pe cantul ferestrei mobile, iar regulile sunt următoarele:
ÎN MODUL IARNĂ – semnul crestat pe șurub trebuie rotit la toate cele trei șuruburi ale fiecărei ferestre mobile, astfel încât să fie îndreptat spre cheder (cauciucul care etanșează rama mobilă, de cea fixă). În acest caz, cursa mânerului de închidere/deschidere va deveni puțin mai greoaie față de închiderea mai lejeră din perioada reglajului de vară, când semnul de pe cele trei șuruburi trebuie să fie îndreptat spre partea opusă chederului.
Se spune că, dacă ferestrele se închid perfect nu ar trebui să poată trece printre cheder și rama fixă nici o bancnotă – deci frigul nici atât! -, așa că aceasta poate fi o metodă bună prin care poți verifica dacă „modul iarnă” este activat.