Oglinda perfecta
Oglinda, fereastra interioarelor moderne și clasice
Oglindă, oglinjoară, care este cea mai importantă decorațiune din țară? Răspunsul: oglinda bine aleasă, care face camerele mici să pară mari, camerele întunecate să pară mai luminoase și omul să arate impecabil.
Desigur, nu vorbim de orice oglindă, amplasată în orice loc și în orice mod, ci de acea oglindă care se armonizează perfect cu celelalte obiecte dintr-o încăpere și chiar reușește să le pună în valoare.
Cu toate acestea, principala calitate a unei oglinzi este aceea că reușește să mărească, din punct de vedere vizual, orice cameră. Precum o fereastră interioară, oglinda adaugă lumină și profunzime camerelor, funcție de locul în care sunt amplasate, acestea putând reflecta lumina naturală sau artificială, sublinia nuanțele și pereții-accent, fiind în măsură să îmbunătățească și să dea viață oricărei încăperi.
Înrămate sau simple, decorate cu diverse elemente, pătrate, rotunde, ovale sau hexagonală, cu marginile ondulate sau ascuțite, oglinzile pot fi amplasată în orice colț al casei, încadrându-se în orice stil decorativ, de la romantic, la industrial.
Oglinzile pătrate clasice sunt perfecte într-un hol mic, deasupra unei console, pot da înălțime unui dormitor fără prea mulți pereți liberi sau pot transforma visual o baie mică, într-un spațiu cel puțin dublu. O ramă din lemn o face potrivită într-un decor cald, în nuanțe naturale, un chenar metalic o va face perfectă într-un decor loft, iar lipsa unei rame o va așeza perfect pe ușile unui șifonier sau pe un perete de hol. În privința dimensiunilor oglinzilor pătrate limita e cerul, bugetul sau… peretele pe care urmează să fie ancorate.
Oglinzile ovale și rotunde sunt elementul romantic în orice cameră în care mobilierul sau detaliile arhitecturale abundă de linii și unghiuri drepte , indiferent dacă sunt încadrate sau nu de rame. Un hol, o baie sau chiar un perete din dormitor pot fi decorate cu o astfel de oglindă venită din vremuri cu prinți și prințese.
Oglinzile înrămate, indiferent de formă, sunt adevărate piese de decor în orice încăpere. Pot fi amplasate precum un tablou de valoare sau doar sprijinite, iar efectul lor spectaculos este pe măsura ramei.
Iată câteva sugestii de amplasare realizate de designerii Romco Rezidențial pentru apartamentele din noul ansamblu de locuințe aflat în Drumul Gura Caliței nr.100, din sectorul 3!