În noile apartamente Romco Rezidențial iarna va fi ca vara
În noile apartamente Romco Rezidențial iarna va fi ca vara, atât din punct de vedere al costurilor, cât și al încălzirii! Nu o spunem doar ca să ne lăudăm, ci pentru că am inclus, în fiecare apartament pe care îl vom construi în noul ansamblu din Drumul Gura Caliței nr.100 din sectorul 3 al Capitalei, un trio esențial: panouri fotovoltaice – pompe de căldură – încălzire în pardoseală.
Acest sistem al viitorului, bazat în cea mai mare parte pe energie regenerabilă face posibilă reducerea spectaculoasă a costurilor în sezonul rece, lucrând intens, pe perioada verii, în interesul fiecărui proprietar. Cum funcționează, este ușor de înțeles chiar și pentru persoanele mai puțin familiarizate cu tehnica și explicăm în câțiva pași, astfel:
- Pe timpul verii, panourile fotovoltaice asigură dublul necesarului de consum al unui apartament și al încălzirii apei calde, iar surplusul este direcționat în sistemul centralizat de distribuție, constituindu-se într-un fel de „provizie de iarnă” pentru proprietarul-prosumator.
- Pe timpul iernii, când consumurile pompei de căldură, necesare asigurării termoficării, sunt mult mai mari, energia stocată în sistem se întoarce către proprietar, alăturându-se producției zilnice de energie asigurată de panourile fotovoltaice.
- Pentru energia care revine din sistem, în contul apartamentului, proprietarul va plăti doar pe timpul iernii costul de transport al electricității, care este de aproximativ 40% din costul unui kilowatt, reușind o economie de 60% din costul facturii de energie.
- Cum vara, factura de energie va fi zero, proprietarii vor avea de achitat doar consumul de apă și costurilor comune ale imobilului.