Prima etapă de dezvoltare a proiectului imobiliar Romco Rezidențial a început după mulți ani în care echipele noastre au contribuit la anveloparea a zeci de imobile de locuințe și instituții de învățământ, ani în care am încercat permanent să ne depășim limitele, să fim tot mai buni și să predăm beneficiarilor lucrări de cea mai bună calitate.
În aceste condiții, dezvoltarea unui ansamblu imobiliar din resurse proprii – care să le ofere oamenilor acel „ACASĂ” la care visează, acel loc de tihnă în care să se bucure de confort, de spațiu generos, de lumină și, nu în ultimul rând, de propriul loc de parcare – a venit ca o urmare firească a întregii activități din domeniul construcțiilor, în care ne-am bucurat de sprijinul unei echipe profesioniste de arhitecți, ingineri constructori și specialiști cu experiență în proiecte imobiliare de anvergură.
Romco Rezidențial a fost gândit ca un ansamblu de imobile de locuit și a început, în luna aprilie a anului 2018, prin construirea primelor patru clădiri rezidențiale cu un regim de înălțime de D+P+5E+6R. Aceste blocuri se află în Drumul Gura Caliței nr 43-51A și sunt alcătuite din apartamente cu una, două sau trei camera, spațioase și practice pentru oameni de toate vârstele, singuri sau familiști.
Această primă etapă a fost finalizată, conform termenelor stabilite, în anul 2021 și, în scurt timp, au fost contractate toate garsonierele și apartamentele disponibile.
Atuurile locuințelor Romco Rezidențial:
✅ construcție durabilă
✅ spațiu practic
✅ design inovativ
✅ finisaje de calitate
✅ soluții de încălzire eficiente