Crăciun cu stil
Cele mai fresh tendințe pentru Crăciunurile 2023-2024
Cândva, de Crăciun, fiecare folosea aceleași globuri și beteală din anii precedenți, decora cu aceleași ghirlande prinse una de alta cu agrafe de birou și, invariabil, cu bomboane de pom. Acum nu mai e deloc așa, iar tendințele de Crăciun se modifică an de an, reflectând stilul și valorile noastre în continuă schimbare. În acest an și în anul următor, potrivit designerilor Romco Rezidențial, accentul se pune și rămâne pe materiale naturale, nuanțe metalice și multă, multă imaginație.
Dacă accentul pus pe materiale naturale și durabilitate arată o conștientizare tot mai mare a impactului nostru asupra mediului, aplecarea, deopotrivă, către nuanțe metalice și accente unicat demonstrează dorința noastră de eleganță și sofisticare.
Sustenabilitatea va continua să fie o tendință majoră a lumii moderne, în tot și toate, deci și în privința Crăciunului. În acest an, conform studiilor internaționale, aproximativ 75% dintre cosumatori caută decorațiuni, cadouri și experiențe mai ecologice și mai încărcate de tradiție. Așa se explică cererea de produse realizate din materiale naturale, reciclate și organice, menite să reducă deșeurile și să promoveze reutilizarea și reciclarea.
Stilurile vintage și antice vor rămâne populare, alimentând nostalgia copilăriei și păstrând vechile tradiții. Asta nu înseamnă, însă că oamenii cumpără globuri vechi, ci că firmele încearcă să recreeze acele decorațiuni, ornamente și cadouri cu estetică vintage, precum cea din casa părintească.
Personalizarea e în topul cadourilor de Sărbători, pentru că oamenii își doresc tot mai mult decorațiuni, cadouri și experiențe unice, pentru ei și cei dragi. Iar ofertele companiilor merg de la ornamente personalizate, până la cadouri foto, experiențe și produse la comandă.
Simplitatea și minimalismul continuă să câștige teren, ca urmare a nevoii consumatorilor de a renunța la dezordine și la elementele care pot distrage atenția de la originea Sărbătorilor. Această tendință s-a reflectat într-o ofertă mult mai redusă a producătorilor, de elemente extravagante, în favoarea unor produse considerate esențiale și de înaltă calitate.
Experiențe, în loc de bunuri materiale. Aceasta este una din cele mai importante tendințe lansate de mileniali, care preferă să ofere mai degrabă o ședință de masaj, o masă în oraș, călătorii, divertisment și timp împreună, decât să cumpere haine, bijuterii sau alte obiecte.
Natural și durabil. Acest trend explică numărul mare de decorațiuni în tonuri pământii, din lemn natural și materiale organice, dar și atracția pentru brazi de Crăciun în ghiveci sau reutilizabili.
Nuanțele metalice domină tendințele de culoare în acest an, când jocul spectaculos și misterios al bronzului, cuprului și platinei a eclipsat argintiul și auriul tradițional. Aceste nuanțe metalice adaugă o notă de eleganță și rafinament decorațiunilor de Crăciun.