Primăvara e momentul

Primăvara, cel mai bun moment pentru cumpărarea unei locuințe. La ce să fii atent După câțiva ani în care tendințele privind vânzarea, cumpărarea sau închirierea unor locuințe nu au mai respectat nimic din modelele știute, piața tinde să revină la o cadență normală, mai apropiată de perioada dinaintea pandemiei. Una din aceste tendințe a dovedit de-a lungul timpului că primăvara reprezintă cel mai bun moment pentru cumpărarea unei locuințe. Unele modele și tendințe sunt de obicei valabile pe tot parcursul anului, iar una este că perioada cuprinsă între lunile martie și iunie este cea mai bună pentru a cumpăra o locuință și, respectiv, pentru a vinde un spațiu de locuit. Motivele țin mai degrabă de psihologia umană, decât de creșterea veniturilor, așa că pofta de schimbare este provocată, după cum spune o vorbă românească, de momentul în care „dă firul ierbii” și apare nevoia de înnoire, de schimbare. Pentru că vorbim totuși de o locuință, pe lângă poftă de cumpărături trebuie să mai facem uz și de multă atenție, nu de alta, dar cumpărarea unui apartament este, pentru cei mai mulți dintre noi, cea mai importantă investiție financiară făcută pe parcursul vieții. Iată câteva lucruri pe care trebuie să le urmărești, când vizionezi un apartament: FACTURILE DE ÎNTREȚINERE Indiferent de veniturile pe care le au, oamenii sunt atenți la valoarea facturilor de întreținere, mai ales pentru că preferă să folosească banii pentru propriile bucurii, decât să îi dea furnizorilor de servicii publice. Astfel, ca să nu fi pus în situația de a plăti, în fiecare lună, mai mult decât te-ai așteptat, solicită-i vânzătorului câteva facturi de întreținere, din sezonul de iarnă, pentru a știi la ce să te aștepți, mai ales dacă vei avea de plătit și rate pentru cumpărarea casei. UMEZEALA SAU IGRSIA DE PE PEREȚI Problema umezelii și a igrasiei este una din cele mai dificil de gestionat, prin urmare, este mai bine eă eviți problema, decât să o rezolvi. Urmele de apă pe tavan sau de la baza pereților pot indica nu doar o inundații recente, ci și infiltrații de pe acoperiș sau deficiențe în încălzirea locuinței. Desigur, ambele probleme pot fi remediate, dar cum nu știe oricine să facă acest lucru, există riscul să tot faci și să desfaci, ca să rezolvi situația, iar rezultatele vor fi o cheltuială mare și un stres pe măsură, plus „șantierul” deschis continuu. INSTALAȚIILE DE APĂ, ELECTRICE ȘI DE ÎNCĂLZIRE Gradul de uzură al instalațiilor, indiferent că este vorba despre cele de apă, electrice sau de termoficare arată câți bani va mai trebui să investești în apartament. Desigur, nu îți poți da seama singur de situația țevilor și firelor din pereți, de aceea e bine să ai cu tine pe cineva priceput la asta. În acest fel, vei putea fi sigur că necesitățile casei nu îți depășesc bugetul.
Consum aproape zero

Clădirile cu un consum de energie aproape zero au „etichetă verde” Alegem electronicele și electrocasnicele funcție de clasa de consum pe care o vedem pe etichetă și este bine să facem același lucru și când este vorba despre locuințe, dacă vrem să ne asigurăm că ne vom putea permite, pe termen lung, cheltuielile casei, avertizează specialiștii Romco Rezidențial. Trendul este valabil la nivel European și vizează realizarea sau transformarea clădirilor deja construite, în construcții cu un consum de energie și cu emisii aproape zero sau zero, până în 2030. Clădire cu emisii aproape zero (NZEB) este acea construcție care are o performanță energetică foarte ridicată, ce anulează aproape în totalitate pierderile de energie, iar pentru a-și completa necesarul utilizează energie din surse regenerabile și doar în mică măsură energie din surse convenționale. Un astfel de model de proiect este ansamblul Romco Rezidențial din Drumul Gura Caliței nr.100, din sectorul 3, ale cărui apartamente sunt prevăzute cu panouri fotovoltaice individuale, pompe de căldură, încălzire în pardoseală, sisteme de ventilație cu recuperare de căldură, sisteme centralizate de aspirare, tâmplărie de calitate și izolație a pereților exterior cu vată bazaltică de 15 cm grosime. Gândit încă din stadiul de proiect, să devină una din construcțiile-etalon la standard NZEB, ansamblul nostru, cu un regim de înălțime de P + 2+ 3 retras, dispune de apartamente cu două, trei sau patru camere având suprafețe cu mult peste media locuințelor de bloc obișnuite. „Ne-am dorit un ansamblu ultramodern, care să ofere facilități de viitor, spațiu și intimidate celor care vor locui în cadrul lui, așa că am ținut cont de toate aceste lucruri când l-am creat. Pentru a putea asigura panouri fotovoltaice fiecărui apartament a fost nevoie de un spațiu consistent pe terasa fiecărui bloc, iar tot acest spațiu se reflectă și în suprafața vastă a fiecărui apartament. Mai mult decât atât, numărul apartamentelor din fiecare bloc a fost limitat la 16”, explică managerii Romco Rezidențial. Conform Directivei europene privind performanța energetică a clădirilor țărilor UE trebuie să dezvolte strategii de renovare pe termen lung, menite să faciliteze transformarea rentabilă a clădirilor existente în clădiri cu energie aproape zero, până în 2050. Mai mult decât atât, cerința ZEB ar trebui să se aplice de la 1 ianuarie 2030 tuturor clădirilor noi și de la 1 ianuarie 2027 tuturor clădirilor noi ocupate sau deținute de autoritățile publice.
Ventilație nonstop

Opt beneficii ale sistemelor de ventilație cu recuperare de căldură Departe de orice știam despre ventilatoarele clasice, actualele sisteme de ventilație cu recuperare de căldură, precum cele NovingAir, care sunt montate și în apartamentele Romco Rezidențial din Drumul Gura Caliței nr .100, sector 3, sunt o adevărată creație SF. Pe lângă faptul că asigură permanent aer curat în locuință, fără pierderi de căldură în timpul iernii și fără risipă de răcoare, vara, aceste aparate, care pot fi montate în fiecare cameră, direct în peretele exterior, fără tubulaturi și conexiuni complicate, contribuie, pe termen lung, la reducerea costurilor pentru energia electrică și termică. Iată opt din beneficiile montării unui astfel de sistem: Aer curat în încăpere, permanent – sistemul lucrează în permanență, în mod automat și nu necesită intervenții sau programări complicate. Aparatele sunt dotate cu sensori care aleg funcționarea optimă, astfel încât locuitorii apartamentului să poată scăpa de grija aerisirii și a închiderii ferestrelor. Elimină aerul închis din încapere – pe lângă introducerea de aer curat din afară, sistemele de ventilație elimină din încăpere aerul închis. 3. Elimină praful și insectele – o dată cu evacuarea aerului rarefiat din casă, ventilatoarele elimină și particulele în suspensie, din încăpere sau eventualele insecte. 4. Previne umiditatea și mucegaiul – se știe că, într-o locuință bine aerisită, nu sunt probleme din cauza umidității și a mucegaiului, așa că nici în apartamentele care beneficiază de sisteme de ventilație de tip NovingAir nu există astfel de incidente nedorite. 5. Protejează interiorul de zgomotul din exterior – datorită sistemelor de închidere activate în perioadele de standby, ventilatoarele cu dublu sens protejează interiorul de zgomotul exterior. 6. Recuperează caldura, iarna și răcoarea, vara – iată cum se întâmplă acest lucru: aceste sisteme de ventilație cu recuperare de căldură au capacitatea de a recupera energia și regla umiditatea în incintă datorită unui acumulator termic ceramic special sau recuperator de energie, montat în interiorul fiecărui aparat, care preia căldura și, respectiv, răcoarea din încăpere, pentru ca apoi să încălzească sau să răcească aerul care iese/ intră în casă. Potrivit producătorului, principiul de recuperare a energiei se bazează pe utilizarea căldurii și a umidităţii conţinute în aerul de extracţie, pentru încălzirea aerului proaspăt din exterior. Reducerea costurilor de încalzire, iarna și de răcire a aerului, vara – având în vedere pierderile permanente de căldură din cameră, recuperarea și utilizarea căldurii este cea mai utilă tehnologie pentru economisirea costurilor și a energiei. Rezultatul obținut în urma folosirii acestor sisteme: până la 25% reducere a cheltuielilor cu energia pentru încălzire și răcire dintr-o locuință. Consum redus de energie – în aceste vremuri, nu prea mai există cineva care să nu se uite pe eticheta care arată clasa energetică a unui produs, pentru că o categorie cât mai verde, garantează costuri mai mici de funcționare. Și noi facem la fel, așa că am ales aceste sisteme de ventilație cu recuperare de căldură, pentru că se încadrează în clasa energetică A și consumă energie în valoare de câțiva euro/ an, în condiții de funcționare continuă.
Coffee, please!

Cum aduci în casă parfumul cafelei și buna dispoziție pe care o provoacă Mirosul cafelei a fost și este subiect de studiu pentru neurologii din toată lumea, datorită capacităților sale de a îmbunătăți procesele cognitive și de a oferi bună dispoziție. Un astfel de studio a arătat puterea incredibilă pe care mirosul de cafea o are asupra creierului nostru, chiar înainte de a gusta licoarea magică. Și ca să înțelegeți mai bine la ce ne referim, încercați să vă amintiți ce simțiți dimineața, când parfumul ei invadează casa, indiferent dacă vine dinspre ibric sau dinspre expresor. Noi, doar rememorând acel moment avem senzația că suntem înconjurați deja de mirosul ei proaspăt, deși nu a făcut nimeni cafea în biroul Romco Rezidențial. La rândul lor, psihologii sunt de părere că această stare se datorează faptului că mirosul cafelei este capabil să conecteze două zone foarte diferite ale creierului: cortexul cerebral și sistemul limbic, adică partea emoțională și partea primitivă, care în mod normal nu prea găsesc calea spre înțelegere. Mai mult, datorită aceluiași miros apare un fel de efect placebo, care face ca organismul să elibereze substanțe cu rol terapeutic asupra întregului sistem nervos și să aibă o stare de bine. În aceste condiții, ar fi indicat să facem permanent casa, să miroasă a cafea. Și, din fericire, există multe moduri rapide și ușoare de a ne parfuma casa, cu ajutorul boabelor aromate. Iată câteva din ele: – Lumânări parfumate de cafea, cumpărate din magazine; – Odorizant simplu cu aromă de cafea; – Săpun cu parfum de cafea; – Odorizant pentru frigider, de cafea; – Prăjirea la cuptor a boabelor de cafea verde; – Prepararea cafelei proaspete; – Folosirea unei creme de corp sau a unui gel de duș cu parfum de cafea.
La birou = acasă

Un nou trend mondial transformă clădirile de birouri, în apartamente După tot felul de provocări cărora au fost nevoiți să le facă față în ultimii ani, dezvoltatorii imobiliari care dețin clădiri de birouri în mare parte rămase goale după „uraganul” work from home sunt pregătiți să le transforme în imobile de apartamente. Cel mai mare avânt al acestui trend se înregistrează, conform time.com, în Statele Unite, unde tendința de lucru la distanță a crescut procentul de neocupare pentru spațiile de birouri. Dacă în România, schimbarea destinației unei clădiri, implică o adevărată epopee a aprobărilor și actelor birocratice, potrivit specialiștilor în domeniul imobiliar, în SUA , doar în acest an, 55.300 de locații, de patru ori mai multe decât în 2021, vor fi transformate din spații de birouri, în spații de locuit. Potrivit sursei citate, statul american stimulează din ce în ce mai mult acest tip de conversii, pentru a susține mediul de afaceri afectat de noile obiceiuri create de pandemie. Cele mai multe proiecte de acest fel sunt derulate în zona metropolitană Washington, D.C., unde sunt în curs de amenajare 5.820 de unități locative. Urmează îndeaproape zona metropolitană New York, cu 5.215 apartamente nou amenajate din foste spații de birouri. În Dallas, care se află pe locul al treilea în acest top al transformării birourilor în „acasă”, cele 3.163 de locuințe realizate din birouri reprezintă 83% din toate tipurile de construcții – cea mai mare pondere dintre orașele de top.
Doar 8 întrebări

8 întrebări la care trebuie să răspunzi înainte de a zugrăvi apartamentul Sunt mulți factori de luat în seamă înainte de a începe colorarea unui spațiu, iar câteva cunoștințe practice și un strop de inspirație creatoare pot însemna un ajutor semnificativ în luarea deciziilor corecte. De aceea, când alegeți culorile pentru casa voastră este indicat să răspundeți mai întâi la următoarele 8 întrebări, ca să vă dați seama exact spre ce nuanțe trebuie să vă îndreptați atenția, susțin specialiștii în design ai Romco Rezidențial: Care este destinația camerei? Cine folosește camera cel mai frecvent? În ce momente ale zilei este folosită camera cel mai mult? Ce cantitate de lumină naturală primește camera? Ce trăsături arhitectonice importante prezintă camera? Care sunt piesele de mobilier de mari dimensiuni care se găsesc sau se vor găsi în cameră? Ce culori predomină în camerele învecinate? Ce sentimente și emoții vreți să transmită spațiul respectiv? Notați-vă răspunsurile la aceste întrebări și luați-le în considerare în timp ce analizați infomațiile și referințele vizuale din cărțile de design interior sau de pe paginile online preferate ale designerilor sau ale firmelor specializate în decorațiuni interioare. Toată această documentare vă va conduce, încet și sigur, către acordul cromatic perfect pentru casa voastră.
But first… apartamentul

Deținerea unei locuințe reprezintă baza tuturor motivațiilor umane. Află cine a spus asta! Când e vorba despre dorințe personale, oamenii vor multe lucruri. Atât de multe, încât aproape că nu le pot defini exact, iar despre a le pune într-o ordine a priorităților, nici nu poate fi vorba. Cu toate acestea, celebrul psiholog american, Abraham Maslow a reușit să stabilească, după ce a studiat sute de pacienți, care sunt cele trei categorii de nevoi pe care le are fiecare persoană, iar pe primul loc este: o locuință. Conform Piramidei lui Maslow, conceptul lansat de psihologul American în lucrarea „Teoria motivației umane”, există o ierarhie a principalelor motive, care stau la originea acțiunilor umane, iar principala caracteristică a acestora este că sunt dictate, de fiecare dată, de interesul propriu al fiecărei persoane. Nu, nu vă faceți griji! Nu ne-am apucat de psihologie la Romco Rezidențial, doar că ne-a plăcut mult felul în care Maslow a ordonat cele cinci categorii de nevoi pe care le-a identificat în mintea umană, în ordinea importanței și, cel puțin pe prima dintre acestea, o susținem și noi dintotdeauna: deținerea unei locuințe. – Nevoile fiziologice – această categorie, aflată la baza piramidei, include exclusiv cerințele fizice pentru supraviețuirea omului, precum: hrană, apă, sexualitate, odihnă și… CASĂ; – Nevoile de siguranță sunt pe treapta a doua a piramidei și se referă la „dependența” fiecăruia dintre noi față de sentimentele de siguranță și de încredere în oameni, chiar și după trăirea unor dezamăgiri; – Apartenența socială se referă la nevoia oamenilor de a fi iubiți, înțeleși, ascultați și incluși într-un grup. – Stima este pe treapta a patra a piramidei nevoilor și reprezintă păstrarea identității, nevoia de a fi util și de a avea valori; – Autorealizarea reprezintă vârful piramidei și vine firesc după parcurgerea primelor patru etape de evoluție, însă nu înseamnă „dacă am făcut tot ce mi-am dorit până acum sunt mulțumit”, ci „am nevoie să mă dezvolt, să acumulez mai multe cunoștințe și să am grijă de propriile-mi valori”. Și pentru că toată ideea acestei piramide este tocmai aceea că nivelul cel mai de jos trebuie îndeplinit înainte de a începe să te gândești la următorul, mai spunem doar atât: first… apartamentul!
Culori de podium

Cum poți aduce cinci din culorile lui 2024, de pe podium, în propria casă Nu e frumos ce se poartă, ci ce îți place și – completează designerii Romco Rezidențial – ce ți se potrivește, iar acest lucru se aplică atât în domeniul vestimentar, cât și în design-ul locuinței. Dacă în privința hainelor, îți poți da seama dacă ai ales bine, funcție de numărul complimentelor pe care le primești, în privința casei, dacă nu ești un specialist al culorilor și nici nu îți permiți un designer de interior, pornește alegerea nuanțelor de la ce îți dorești de la încăperea sau locuința respectivă. Aceasta pentru că, poți obține prospețime, relaxare, optimism sau energie doar alegând culoarea potrivită. Pentru a-ți oferi o sursă de inspirație, am ales cinci din culorile anului 2024, de pe podiumurile de modă și le-am transpus în sugestii de design de interior, numai bune de împrospătat aspectul locuinței. Verde fistic Spațiul de locuit poate arăta ca un colț de grădină, dacă alegi pentru colorarea pereților-accent tonuri de verde proaspăt, verde fistic sau verde șters și adaugi, pe fundalul creat de acești pereți, tușe de fucsia, prin intermediul obiectelor de decor. Mai mult, pentru amplificarea senzației de natură poți utiliza aceste nuanțe de verde chiar pe peretele dinspre grădină/ balcon, mai ales dacă vezi spațiul exterior prin uși ample, din sticlă. Bleu pudrat Această nuanță de bleu, comparabilă cu cea a caselor de lemn din Scandinavia, se asortează cel mai bine locuințelor cu mobilier în culoarea lemnului sau cu accente de cărămidă, aducând calm în întreaga încăpere. Bleu-ul poate fi folosit pentru podea, pentru pereți-accent sau pentru colorarea unor piese deosebite de mobilier. Roz deschis Este fermecător, tandru, plăcut, liniștit și totuși revigorant, așa că rozul deschis este potrivit pentru orice interior modern, nu ca pe vremuri, doar în camerele fetelor. Poate fi combinat cu tonuri subtile de lavandă, cu gri și cu maro deschis și suav, care să îl scoată și mai mult în evidență. Verde-pădure E centrul curcubeului și centrul cercului cromatic, pentru că este considerată culoare-echilibru, de aceea poate fi utilizat în orice încăpere a casei, începând cu spațiul pentru servirea mesei. Verdele pădurii crează un mediu confortabil și totodată înviorător, dar astunci când este prea închis are nevoie de culori pale, pe alocuri, pentru a preveni supraîncărcarea spațiului. Un truc bun pentru un perete verde este vopsirea în nuanță închisă, până la nivelul unui brâu ornamental, iar deasupra, folosirea unei nuanțe deschise. Dacă verdele-ferigă se potrivește de minune pe podele, cel foarte închis poate fi utilizat pentru ramele ferestrelor, canapele sau draperii. Mov încețoșat Spațiile largi deschise, precum mansardele sau livingurile, devin moderne și sofisticate, dacă sunt colorate în acest mov cu tentă de gri. Culoarea poate fi folosită pentru vopsirea suprafețelor de ciment specifice stilului industrial și poate fi asortată cu obiecte de decor acvamarin, albastru profund, lila cenușiu sau orange intens.
Crăciun cu stil

Cele mai fresh tendințe pentru Crăciunurile 2023-2024 Cândva, de Crăciun, fiecare folosea aceleași globuri și beteală din anii precedenți, decora cu aceleași ghirlande prinse una de alta cu agrafe de birou și, invariabil, cu bomboane de pom. Acum nu mai e deloc așa, iar tendințele de Crăciun se modifică an de an, reflectând stilul și valorile noastre în continuă schimbare. În acest an și în anul următor, potrivit designerilor Romco Rezidențial, accentul se pune și rămâne pe materiale naturale, nuanțe metalice și multă, multă imaginație. Dacă accentul pus pe materiale naturale și durabilitate arată o conștientizare tot mai mare a impactului nostru asupra mediului, aplecarea, deopotrivă, către nuanțe metalice și accente unicat demonstrează dorința noastră de eleganță și sofisticare. Sustenabilitatea va continua să fie o tendință majoră a lumii moderne, în tot și toate, deci și în privința Crăciunului. În acest an, conform studiilor internaționale, aproximativ 75% dintre cosumatori caută decorațiuni, cadouri și experiențe mai ecologice și mai încărcate de tradiție. Așa se explică cererea de produse realizate din materiale naturale, reciclate și organice, menite să reducă deșeurile și să promoveze reutilizarea și reciclarea. Stilurile vintage și antice vor rămâne populare, alimentând nostalgia copilăriei și păstrând vechile tradiții. Asta nu înseamnă, însă că oamenii cumpără globuri vechi, ci că firmele încearcă să recreeze acele decorațiuni, ornamente și cadouri cu estetică vintage, precum cea din casa părintească. Personalizarea e în topul cadourilor de Sărbători, pentru că oamenii își doresc tot mai mult decorațiuni, cadouri și experiențe unice, pentru ei și cei dragi. Iar ofertele companiilor merg de la ornamente personalizate, până la cadouri foto, experiențe și produse la comandă. Simplitatea și minimalismul continuă să câștige teren, ca urmare a nevoii consumatorilor de a renunța la dezordine și la elementele care pot distrage atenția de la originea Sărbătorilor. Această tendință s-a reflectat într-o ofertă mult mai redusă a producătorilor, de elemente extravagante, în favoarea unor produse considerate esențiale și de înaltă calitate. Experiențe, în loc de bunuri materiale. Aceasta este una din cele mai importante tendințe lansate de mileniali, care preferă să ofere mai degrabă o ședință de masaj, o masă în oraș, călătorii, divertisment și timp împreună, decât să cumpere haine, bijuterii sau alte obiecte. Natural și durabil. Acest trend explică numărul mare de decorațiuni în tonuri pământii, din lemn natural și materiale organice, dar și atracția pentru brazi de Crăciun în ghiveci sau reutilizabili. Nuanțele metalice domină tendințele de culoare în acest an, când jocul spectaculos și misterios al bronzului, cuprului și platinei a eclipsat argintiul și auriul tradițional. Aceste nuanțe metalice adaugă o notă de eleganță și rafinament decorațiunilor de Crăciun.
Casele inteligente

Casele inteligente au intrat în trend și nu au de gând să iasă Înainte ți se părea wow că poți porni aspiratorul din aplicație, când ești la serviciu sau că poți porni aerul condiționat de pe telefon, ca să faci răcosre înainte de a ajunge acasă, iar acum, cu un sistem smart home, poți face tot felul de „reglaje” în locuință. De vină sunt evoluția spectaculoasă a tehnologiei și sistemele interconectate, care timd să înlocuiască instalatiile electrice convenționale. Hey, Siri! Hello, Alexa! Câți știți la ce ne referim? Probabil că majoritatea, pentru că și dacă nu aveți o astfel de prietenă virtuală, sigur ați auzit că există, de la colegi, cunoștințe, prieteni sau membri ai familiei. Problema este că Siri și Alexa vor trece și ele, încet, încet, în uitare, din cauza creșterii continue a tehnologiei AI în anii următori, care tinde să acapareze tot ce înseamnă sistem inteligent. Să sperăm că va mai dura, însă până când această AI va decide singură la ce temperatură să stăm în propria casă, ori dacă ne stinge lumina, ca să ne trimită la culcare. Până când se va întâmpla asta, încă ne putem bucura de sistemele smart home – precum cele aflate în dotarea unora din apartamentele Romco Rezidențial, din Drumul Gura Caliței nr 100, sector 3 -, dacă le putem numi „clasice”, care rămân deocamdată cea mai bună soluție pentru controlul și interoperabilitatea sistemelor de încălzire, răcire și ventilație. Iată câteva din lucrurile pe care le putem face cu ajutorul unei astfel de tehnologii: – Reglarea automată a temperaturii în fiecare spațiu al apartamentului, pentru scăderea consumului de energie. – Oprirea și pornirea iluminatului, reglarea intensității luminii în funcție de o valoare prestabilită sau de preferința locatarilor și chiar schimbarea culorii benzilor led, acolo unde acestea există. – Declanșarea avertizării luminoase, la interconectarea cu sistemul de antiefracție. – Controlul jaluzelelor în funcție de nivelul radiaților solare, în același scop al economisirii energiei. – Redarea muzicii prin intermediul aplicațiilor online de Radio, Spotify sau AirPlay, spre exemplu, eventual la volume diferite, în toate camerele casei. – Deschiderea ușii de la intrare, de la distanță, în cazul în care proprietarul are un musafir și nu a ajuns la timp, pentru a-i deschide chiar el ușa.

