Casele inteligente
Casele inteligente au intrat în trend și nu au de gând să iasă
Înainte ți se părea wow că poți porni aspiratorul din aplicație, când ești la serviciu sau că poți porni aerul condiționat de pe telefon, ca să faci răcosre înainte de a ajunge acasă, iar acum, cu un sistem smart home, poți face tot felul de „reglaje” în locuință. De vină sunt evoluția spectaculoasă a tehnologiei și sistemele interconectate, care timd să înlocuiască instalatiile electrice convenționale.
Hey, Siri! Hello, Alexa! Câți știți la ce ne referim? Probabil că majoritatea, pentru că și dacă nu aveți o astfel de prietenă virtuală, sigur ați auzit că există, de la colegi, cunoștințe, prieteni sau membri ai familiei. Problema este că Siri și Alexa vor trece și ele, încet, încet, în uitare, din cauza creșterii continue a tehnologiei AI în anii următori, care tinde să acapareze tot ce înseamnă sistem inteligent.
Să sperăm că va mai dura, însă până când această AI va decide singură la ce temperatură să stăm în propria casă, ori dacă ne stinge lumina, ca să ne trimită la culcare.
Până când se va întâmpla asta, încă ne putem bucura de sistemele smart home – precum cele aflate în dotarea unora din apartamentele Romco Rezidențial, din Drumul Gura Caliței nr 100, sector 3 -, dacă le putem numi „clasice”, care rămân deocamdată cea mai bună soluție pentru controlul și interoperabilitatea sistemelor de încălzire, răcire și ventilație.
Iată câteva din lucrurile pe care le putem face cu ajutorul unei astfel de tehnologii:
– Reglarea automată a temperaturii în fiecare spațiu al apartamentului, pentru scăderea consumului de energie.
– Oprirea și pornirea iluminatului, reglarea intensității luminii în funcție de o valoare prestabilită sau de preferința locatarilor și chiar schimbarea culorii benzilor led, acolo unde acestea există.
– Declanșarea avertizării luminoase, la interconectarea cu sistemul de antiefracție.
– Controlul jaluzelelor în funcție de nivelul radiaților solare, în același scop al economisirii energiei.
– Redarea muzicii prin intermediul aplicațiilor online de Radio, Spotify sau AirPlay, spre exemplu, eventual la volume diferite, în toate camerele casei.
– Deschiderea ușii de la intrare, de la distanță, în cazul în care proprietarul are un musafir și nu a ajuns la timp, pentru a-i deschide chiar el ușa.