Am direcționat 20% din impozitul pe profit, pentru cei diagnosticați cu afecțiuni hematologice

 

Un gest simplu, direcționarea a 20% din impozitul pe profit, plus o intenție de a „Dărui Aripi” celor aflați în suferință pot face diferența între banii dați cu folos și cei ajunși în sacul fără fund al taxelor. Iar rezultatul, îți poate umple inima de bucuria că ai putut face un gest important pentru copiii și adulții cu afecțiuni hematologice grave.

Romco System a decis să redirecționeze această cotă din impozitul către stat, respective 100.000 de euro, spre Asociația Dăruiește Viață, pentru achiziționarea primului echipament de diagnostic genetic care ajută, potrivit managerului Institutului Clinic Fundeni, Dr. Anca Coliță, la încadrarea corectă în grupa de prognostic, esențială pentru stabilirea corectă a terapiei personalizate pentru bolnavii de leucemie.

Aparatul a ajuns acum la Institutul Clinic Fundeni și urmează să devină funcțional în perioada următoare, reprezentanții spitalului și cei ai asociației ocupându-se de demersurile necesare.

Pentru că noi ne pricepem la construcții, lăsăm detaliile privind funcționarea echipamentului, în grija specialiștilor, încurajându-ne prietenii să dea vestea disponibilității acestui aparat, astfel încât cât mai mulți oameni să poată beneficia de calitățile lui.

Detaliile despre noua tehnologie și modul în care poate fi accesibilă această investigație pot fi aflate de pe site-ul asociației Dăruiește Aripi, respectiv specialiștii organizației umanitare, precum și din link-ul din comentarii.

Leave a Reply

Programeaza o VIZITA