Trafaletul
Trafaletul, unealta de succes care a revoluționat lumea construcțiilor, are o poveste tristă
Poate părea exagerat de plictisitor să scrii „Povestea rolei de vopsea” ori „Povestea trafaletului”, dar, în doar câteva rânduri, veți înțelege că nu e deloc așa. Și, pe deasupra, veți afla cum o unealtă de succes, care a devenit indispensabilă în toată lumea, atât pentru profesioniștii în construcții, cât și pentru pasionații de vopsit pereți sau mobilă poate avea o poveste foarte tristă.
Rola de vopsea, foarte aproape de cum o știm în zilele noastre, a fost inventată în Toronto, de Norman Breakey, un canadian care dorea să aplice vopseaua mai rapid, obținând un finisaj cât mai neted. Se întâmpla pe la începutul anilor 1940, când singurul instrument folosit vreodată pentru vopsit era pensula.
Încântat de succesul pe care rola lui l-a avut în rândul prietenilor și preocupat mai mult să găsească susținere financiară pentru a putea produce unealta în cantități suficiente pentru a acoperi cererea, a neglijat să își breveteze invenția atât de apreciată, dovedind o dată în plus că un drum la biroul de brevete sau de invenții și mărci ar putea însemna diferența între un milionar vizionar și milioane de imitatori.
Se spune că Breakey s-a dus la un coleg de-al său cu ideea, dorind ceva informații despre materialul pentru rola de vopsea, ca să poată face o estimare a costurilor de producție, pe care să o prezinte investitorilor. Realitatea era că ideea lui, deși a schimbat tot jocul construcțiilor, avea nevoie și de bani, iar o dată ce a oferit produsul doritorilor, inventatorul nu a mai avut timp să găsească susținere financiară. După ce stocul propriu s-a epuizat, solicitanții s-au îndreptat către cei care i-au copiat produsul și care și-au dat seama repede că vizionarul nu solicitase niciodată brevet.
Așa se face că, după un succes de scurtă durată, consumat ca o creangă de brad pusă pe foc, Breakey s-a cufundat în obscuritate, în timp ce îmbunătățiri minore ale designului său original ajungeau la un alt birou de brevete, preluând tot succesul financiar. La sud de granița Canadei, Richard Croxton Adams a înregistrat ca invenție un dispozitiv similar în timp ce lucra pentru gigantul de vopsea Sherwin Williams, lăsându-l pe Breakey fără alte opțiuni și fără speranță.
Nici până la finalul vieții inventatorul nu a reușit să facă bani dintr-o creație care a revoluționat domeniul amenajărilor interioare. Adevărul despre el însă, a rezistat peste vremuri, alăturându-i numele de creația sa atribuită altcuiva.