Primăvara e momentul
Primăvara, cel mai bun moment pentru cumpărarea unei locuințe. La ce să fii atent
După câțiva ani în care tendințele privind vânzarea, cumpărarea sau închirierea unor locuințe nu au mai respectat nimic din modelele știute, piața tinde să revină la o cadență normală, mai apropiată de perioada dinaintea pandemiei. Una din aceste tendințe a dovedit de-a lungul timpului că primăvara reprezintă cel mai bun moment pentru cumpărarea unei locuințe.
Unele modele și tendințe sunt de obicei valabile pe tot parcursul anului, iar una este că perioada cuprinsă între lunile martie și iunie este cea mai bună pentru a cumpăra o locuință și, respectiv, pentru a vinde un spațiu de locuit. Motivele țin mai degrabă de psihologia umană, decât de creșterea veniturilor, așa că pofta de schimbare este provocată, după cum spune o vorbă românească, de momentul în care „dă firul ierbii” și apare nevoia de înnoire, de schimbare.
Pentru că vorbim totuși de o locuință, pe lângă poftă de cumpărături trebuie să mai facem uz și de multă atenție, nu de alta, dar cumpărarea unui apartament este, pentru cei mai mulți dintre noi, cea mai importantă investiție financiară făcută pe parcursul vieții.
Iată câteva lucruri pe care trebuie să le urmărești, când vizionezi un apartament:
- FACTURILE DE ÎNTREȚINERE
Indiferent de veniturile pe care le au, oamenii sunt atenți la valoarea facturilor de întreținere, mai ales pentru că preferă să folosească banii pentru propriile bucurii, decât să îi dea furnizorilor de servicii publice. Astfel, ca să nu fi pus în situația de a plăti, în fiecare lună, mai mult decât te-ai așteptat, solicită-i vânzătorului câteva facturi de întreținere, din sezonul de iarnă, pentru a știi la ce să te aștepți, mai ales dacă vei avea de plătit și rate pentru cumpărarea casei.
- UMEZEALA SAU IGRSIA DE PE PEREȚI
Problema umezelii și a igrasiei este una din cele mai dificil de gestionat, prin urmare, este mai bine eă eviți problema, decât să o rezolvi. Urmele de apă pe tavan sau de la baza pereților pot indica nu doar o inundații recente, ci și infiltrații de pe acoperiș sau deficiențe în încălzirea locuinței. Desigur, ambele probleme pot fi remediate, dar cum nu știe oricine să facă acest lucru, există riscul să tot faci și să desfaci, ca să rezolvi situația, iar rezultatele vor fi o cheltuială mare și un stres pe măsură, plus „șantierul” deschis continuu.
- INSTALAȚIILE DE APĂ, ELECTRICE ȘI DE ÎNCĂLZIRE
Gradul de uzură al instalațiilor, indiferent că este vorba despre cele de apă, electrice sau de termoficare arată câți bani va mai trebui să investești în apartament. Desigur, nu îți poți da seama singur de situația țevilor și firelor din pereți, de aceea e bine să ai cu tine pe cineva priceput la asta. În acest fel, vei putea fi sigur că necesitățile casei nu îți depășesc bugetul.